Marturisire...

Marturisesc ca da...te iubesc!esti de mult cel care imi bantuie mintea,de atatea ori intr-un mod neplacut,suparator,dar si ca o alinare,o bucurie,un zambet...stiuu ca daca vei privi acolo adanc in sufletul tau voi fi eu...stiu ca odata,poate prea devreme,poate prea tarziu vei realiza fara fel de explicatii ce astern eu acum...stiu ca daca o vei face prea devreme se va pierde totul cu pas grabit....stiu ca daca o vei face prea tarziu ma vei face sa sufar...si vei suferi si tu atunci...vei intelege cat mi-a fost de greu...va fi ca si cum te-ai pune in locul meu...si vei mai intelege ca tot raul(intentionat sau neintentionat)pe care tu mi l-ai facut il vei simti si tu..

....Privind spre viitor realizez ca nu va mai fi altul pe care sa il iubesc la fel ca si pe tine...si nu ma refer cantitativ pe cat calitativ...mi-as dori sa te privesc si sa imi dau seama cat esti de indragostit,dar fara cuvinte de la tine,sa citesc iubirea in ochii tai,cu privirea se naste un raspuns pentru orice intrebare...

 Nu vreau sa te mint! Nu reprezinti viata pentru mine...nu esti centrul lumii mele,iar eu nu ma invart imprejurul conceptiilor tale.Nu am nevoie de tine ca sa traiesc...ar fi banal sa spun sau sa cred asta...am nevoie de tine,defapt,am nevoie de noi pentru a ma simti intreaga...fericita.Sunt constienta ca daca vei veni...vei si pleca..cu o bucata din sufletul meu si cu o permanenta existenta in gandul meu..sau nu vei veni deloc in timpul in care o sa te astept in acelasi loc in care am facut-o si pana acum...

Vom privi in trecut,ne vom pierde,vom ramane fara cuvinte...personal vom avea prea multe sentimente pierdute...